Fricile si anxietatea la persoanele cu Sindrom Williams: tehnici de interventie

Frica si anxietatea fac parte din dezvoltarea normala si sunt raspunsuri la stimuli (persoane, situatii, ganduri etc.) perceputi ca fiind periculosi. Asadar, sunt reactii adaptative care ne ajuta sa ne protejam de pericolele din jur.

Frica este o emotie negativa care apare in legatura cu obiecte/situatii specifice (”Mi-e frica de serpi.” sau ”Mi-e frica sa merg cu liftul.”). Frica persistenta in timp, irationala (pericolul perceput este mult mai mare decat pericolul real), care interfereaza semnificativ cu activitatea de zi cu zi a persoanei, producand distres major si reactii de evitare, se numeste fobie specifica. Fobiile necesita interventie de specialitate. Daca unui copil ii este frica de cainele Dingo pe care l-a vazut o data la gradina zoologica, dar frica nu se manifesta in viata lui de zi cu zi (pentru ca nu se intalneste des cu astfel de caini) si copilul isi poate desfasura activitatile sale zilnice in continuare, aceasta frica nu va constitui o problema si nu se va interveni asupra ei (Rapee si colab., 2009).

Anxietatea este o emotie negativa difuza care nu este declansata de un obiect sau o situatie specifica; apare in legatura cu situatii percepute ca fiind periculoase, necontrolabile si iminente. Ea este orientata spre viitor: nelinistea, grija excesiva ca mama nu se va intoarce dupa copil sa-l ia de la gradinita poate sta la baza crizelor emotionale pe care copilul le are dimineata, inainte sa plece la gradinita. Anxietatea este si functionala: grija in legatura cu un examen poate mobiliza un copil sa invete. Intensitatea grijii si gradul ei de rationalitate stabilesc adaptabilitatea reactiei (Rapee si colab., 2009).

Prevalenta anxietatii si a diferitelor frici este mai mare la copiii cu Sindrom Williams (SW) comparativ cu copiii cu dezvoltare normala. Pe baza interviurilor psihiatrice, peste 50% dintre copiii cu SW sunt caracterizati ca fiind ”foarte ingrijorati in legatura cu evenimente viitoare” si peste 90% au frici intense si persistente care produc anxietate (Dykens si co., 2001). Cu toate acestea, exista diferente individuale in ceea ce priveste intensitatea fricilor si reactiile; cu alte cuvinte, unii copii pot avea diferite griji, pot fi mai nelinistiti din fire, pe cand altii pot ajunge pana la fobii si atacuri de panica (Scheiber, 2000). Chiar daca apar inca din copilarie, aceste probleme se pot mentine si la varsta adulta (de exemplu, anxietate in legatura cu locul de munca sau cu initierea unei relatii romantice).

Copiii cu SW manifesta frica, anxietate fata de o gama variata de situatii: dezastre imaginare sau reale (siguranta proprie si a celor dragi), schimbari in programul zilnic, anumite animale, stimuli senzoriali (de exemplu, clopotele bisericii sau claxonul masinilor), sarcini motorii (mersul pe bicicleta), experientele noi si posibilitatea de a esua.

O categorie de tehnici utilizata pentru managementul anxietatii generalizate si a unor frici specifice poarta denumirea de tehnici de mediere verbala. Acestea sunt:
– reasigurarile;
– dramatizarea;
-explicatiile;
-auto-instructiunile.
Reasigurarile: prezenta unei persoane calme, de incredere, care sa ofere reasigurari copilului cu SW poate diminua intensitatea fricilor sau a ingrijorarilor. De exemplu, cand copilul se afla intr-un loc nefamiliar, pe care-l percepe ca fiind periculos, mama poate sa-i spuna ”Voi fi cu tine tot timpul si ne va fi bine.” sau copilul poate lua cu el un obiect (o jucarie) care il calmeaza. Este important sa nu reactionati exagerat la manifestarile copilului pentru a nu-i intari ideea lui ca situatia este periculoasa.
Dramatizarea: povestile, jocul de rol, jocul cu marionete pot fi utilizate pentru a pune in scena sau a dramatiza situatiile in care apare anxietatea. Dramatizarea repetata ajuta copilul sa inteleaga situatia si sa se habitueze (sa se obisnuiasca) cu ea. Daca copilului ii este frica sa mearga la doctor, este util sa asculte inainte povesti despre ce se intampla la o consultatie, sa se joace de-a doctorul (sau sa-i vada pe altii jucandu-se), sa asiste la o sceneta cu marionete despre vizita la medic sau chiar sa fie implicat in a spune/scrie o poveste despre dificultatea lui (cu propunere de solutii).
Explicatiile: lamurirea situatiei este uneori suficienta pentru a reduce teama. Copilului care ii este frica de furtuna i se poate explica la nivelul lui de intelegere de ce ploua, ce este tunetul, ce putem face cand tuna etc.
Auto-instructiunile: copiii cu SW care sunt capabili sa-si identifice si sa-si monitorizeze emotiile, pot sa-si construiasca niste propozitii de incurajare pe care sa le foloseasca atunci cand sunt intr-o situatie dificila (”Acum mi-e frica, dar stiu ca n-are de ce sa-mi fie frica. O sa treaca.” sau ”Rezista, mai este putin!” sau ”Am reusit. Bravo mie!”). Alti copii pot sa poarte in buzunar ”coping-card”, un cartonas pe care sunt scrise propozitii simple despre ce sa faca in situatia X, ce sa-si spuna in minte sau pe care sunt lipite poze cu actiunile, gandurile utile.

Mecanismele de control sunt si ele deosebit de folositoare cand copiii experientiaza distres emotional. Dintre acestea, aici, vom descrie:
– recompensele verbal-sociale;
– umorul;
– controlul mediului.
Recompensele verbal-sociale: incurajarile verbale, imbratisarile, zambetul sau pupicul promis ”dupa”, deseori motiveaza copilul sa infrunte frica.
Umorul este apreciat de persoanele cu SW. O gluma buna intr-o situatie anxiogena, evidentierea unui element amuzant din mediu, a unei absurditati sau ironizarea situatiei ajuta la scaderea tensiunii emotionale.
Controlul mediului: anxietatea este generata de ideea ca se va intampla ceva rau, pe care nu-l pot controla sau opri, ca atare, copilul are nevoie de predictibilitate in mediul sau. Aceasta se poate obtine prin crearea unui mediu stabil, organizat si a unui program vizual zilnic din care copilul sa-si dea seama ce urmeaza sa faca in ziua respectiva, care sunt locurile in care va merge. Cand urmeaza o calatorie mai lunga, este recomandabil sa i se povesteasca din timp copilului despre ea (unde vom merge, cu ce/cine vom calatori, ce facem acolo, pe cine vom vizita etc.) , sa i se ofere suport vizual (daca este cazul) si sa fie trecuta in programul saptamanal al copilului (ca sa vada cat timp mai este pana atunci si sa se poata pregati).

O alta categorie de tehnici care se pot folosi sunt tehnicile de reducere a stresului:
– tehnicile de relaxare;
– experientele pozitive.

Printre tehnicile de relaxare care sunt utile persoanelor cu SW se numara: meditatia (pentru unii adulti), tehnici de respiratie, repetarea unei propozitii linistitoare (poate fi si proverb sau citat), plimbarile, baile relaxante, ascultarea unor exercitii de relaxare sau a unor melodii linistitoare. De pilda, daca unui copil ii este foarte frica de motorul autobuzului cu care trebuie sa mearga zilnic, poate asculta la casti o melodie linistitoare pe parcursul calatoriei.
Uneori, cand o persoana cu SW (si nu numai) este anxioasa in legatura cu ceva, ajuta angajarea in activitati de rutina. Acestea sunt predictibile (au un inceput si un sfarsit clar), nu consuma multe resurse cognitive (pentru ca ele sunt ca un algoritm si au fost repetate anterior) si persoana are succes cand le desfasoara (perceperea succesului genereaza o stare de bine). Ca atare, astfel de experiente pozitive scad distresul emotional. Spre exemplu, daca un copil stie ca va fi dus la medic in acea zi (si nu-i place deloc), parintii pot sa-i permita inainte de plecare sa se joace un joc cunoscut, simplu (asamblare de puzzle), iar in sala de asteptare alta activitate placuta (sa se uite pe o carte preferata).

Pentru a depasi o frica dezadaptativa, este necesar ca persoana sa se confrunte la un moment dat cu obiectul fricii. Acest lucru se poate face in cadrul psihoterapiei, printr-un training de desensibilizare. Acesta presupune alternanta relaxarii cu expunerea graduala la situatia sau obiectul in legatura cu care copilul simte frica excesiva. Cel mai simplu exemplu este fobia de un animal (caine). Dupa ce se cunosc bine caracteristicile fobiei persoanei (ce tip de caini, locatiile, caine real vs. caine la televizor vs. caine in poze) si manifestarile copilului, acesta este invatat o tehnica de relaxare.
Expunerea se poate realiza si mental, cu ajutorul imageriei, insa doar pentru persoanele cu SW care isi pot imagina ceea ce le spune psihoterapeutul. Procedura este asemanatoare cu desensibilizarea descrisa anterior, cu deosebirea ca expunerea la caine se realizeaza in imaginar (imaginarea detaliata a unei situatii anume in care i-a fost foarte frica de caine). Imageria este o tehnica mai ”cognitiva”, de aceea, aplicabilitatea ei poate fi restransa la oamenii cu SW.

Desi unele tehnici pot fi aplicate de catre parinti cu usurinta, chiar intuitiv de cele mai multe ori, cand problemele persista este recomandabil ca strategia de interventie sa fie realizata impreuna cu un psiholog si/sau cu un psihiatru.

Bibliografie selectiva:

Dykens, E. M., Hodapp, R. M., Finucane, B. M. (2000). Genetics and mental retardation syndromes: A new look at behavior and interventions. Baltimore, MD: Paul H. Brookes.
Rapee R.M., Wignall A., Hudson J.L, Schniering C.A. (2009). Tratamentul anxietatii la copii si adolescenti. O abordare fundamentata stiintific. Editura ASCR: Cluj-Napoca.
Scheiber, B. (2000). Fulfilling dreams—Book 1. A handbook for parents of Williams syndrome children.Clawson, MI: Williams Syndrome Association.
Semel E., Rosner S.R. (2003). Understanding Williams Syndrome.Behavioral Patterns and Interventions. Capitolele 6 si 7. Lawrence Erlbaum Associates: New Jersey.

Puteti gasi acest articol si aici:

http://www.covorasulfermecat.ro/page.php?id=12&s1=58&s2=22