Alegerea activitatilor de ergoterapie la copii

In alegerea unei activităţi cu caracter terapeutic  trebuie să se aibă în vedere aspectele fizice, psihice, profesionale şi sociale în relaţie cu particularităţile deficienţei şi personalităţii pacientului.

A) Aspectul fizic– mişcarea fiind un element principal în ameliorarea şi/sau recuperarea funcţiei deficitare, vom avea în vedere:

1) amplitudinea  si precizia mişcărilor;

2) rezistenţa la efort, care poate fi dezvoltată prin folosirea unor materiale diverse, ca: lemn, lâna, sfoară, fie prin folosirea unor instrumente variate ca formă şi greutate; de asemenea, ea poate fi dezvoltata si prin prelungirea activitatilor in care este implicat pacientul;

3) coordonarea mişcărilor, prin activitati vizând o unul sau toate membrele, de la mişcări de mare amplitudine (ţesut, olărit)  pana la mişcări de fineţe (desen, scris,  utilizarea claviaturilor);

4) repetiţia mişcărilor: se realizează în scopul echilibrării perioadelor de contracţie şi relaxare a muşchilor.

B) Aspectul psihic

– unii pacienti pot fi rezistenti la activitatile propuse, de aceea este important sa luam in calcul preferintele lor (unii prefera sa picteze, altii sa modeleze cu plastilina);

– se va porni de la activitati cu durata scurta de timp (2-3 minute in care pictam un ou de Paste) pana la activitati complexe, cu durata mai lunga de timp (50 minute);

– crearea unei atmosfere placuta de lucru este importanta (cantat, dansat, ascultat muzica in timp ce lucram la altceva);

– acordarea unui premiu simbolic (diploma de harnicie) pentru pacientul care a realizat cele mai frumoase lucrari sau pentru cel care a fost cel mai ascultator.

C) Aspectul social

reinserţia socială a copilului poate fi facilitată prin activitati de autoingrijire, chiar şi în cazul celor cu membre amputate (ei vor invata, in limita posibilitatilor fizice, sa se spele, sa se pieptene, sa manance  etc.);

– facilitarea mobilitatii si a independentei pot fi realizate prin readaptarea mediului in care traieste copilul (aranjarea mobilei intr-un anumit fel, folosirea de scaune speciale , bare de protectie sau sustinere, folosirea unor tacamuri speciale pentru a manca etc.);

– favorizarea de interactiuni sociale prin ducerea copilului in diferite locuri din comunitate (spectacole, locuri de joaca, parcuri, piscina, excursii, la picnic, in padure, cu bicicleta etc.);

– inscrierea copilului in cluburi frecventate de cei cu un diagnostic asemanator lui sau de cei care au aceleasi interese ca el.

Referinte

POPOVICI, D.V. (2004) – Terapie ocupaţională pentru persoane cu deficienţe, Ed. Muntenia, Constanţa.

http://covorasulfermecat.ro/component/k2/item/53-activitatile-de-ergoterapie-la-copii.html