Anxietatea la copii si adolescenti, Pentru parinti

Cum sa reduc balbaiala copilului meu

Atunci cand copiii invata sa vorbeasca se intampla ca acestia sa aiba momente in care se balbaie, se poticnesc sau combina diferite silabe pentru a forma cuvinte inexistente. La aceasta varsta balbaiala poate fi o etapa peste care copilul trece firesc  fara sa fie nevoie de interventie de specialitate.

Dar sunt si cazuri in care copilul are balbism care necesita sprijin. In functie de cauzele care au declansat tulburarea puteti apela la un logoped sau la un psiholog.  Specialistul va adopta un plan de interventie personalizat si va va oferi exercitii pentru acasa.

Pana la intalnirea cu un specialist, puteti sa va ajutati copilul urmarind urmatoarele sugestii:

–          Nu ii atrageti atentia copilului asupra greselilor  pe care le face. Vorbiti cu el despre problema pe care o are si incurajati-l, pentru a capata incredere in sine.

–           In discutiile cu copilul dumneavoastra fiti calm, vorbiti clar, cu pauze intre cuvinte, urmariti contactul vizual cu el si asigurati-va ca el se simte confortabil cand aveti o discutie.

–          Asigurati-va ca el este deplin constient ca balbaiala este o problema de vorbire si nu una a personalitatii sale.  Explicatiile puteti sa le adaptati la varsta copilului.

–          Oferiti-i copilului mai multa atentie. Jucati-va cu el, comunicati, faceti temele impreuna, petreceti timp liber cu el etc..

–          Feriti-va copilul de comentariile celorlalti membrii ai familiei. Acestia il ridiculiza sau pot face glume pe seama lui.

–          Pentru un copil scolar sau prescolar puteti  sa il sfatuiti sa citeasca mai mult; desi nu o face corect, convingeti-l sa persevereze.

–          Felicitati-va copilul pentru orice reusita pe care o obtine; indiferent de varsta, copiii se bucura cand sunt laudati.

–          Creati  un ritual zilnic in care stati de vorba cu el 10-15 minute. Va veti povesti pe rand ce ati facut in ziua respectiva, va veti asculta si veti pune bazele unei relatii frumoase copil-parinte.

–          Reduceti exigentele pe cat posibil.

–          Nu il puneti in situatii stanjenitoare in care el trebuie sa vorbeasca in public sau in fata unor persoane necunoscute. Se va simti jenat si va refuza categoric daca persoanele care il asculta nu-i cunosc problema si au reactii nepotrivite.

–          Evitati ca el sa se simta suprasolicitat. Oferiti-i activitati placute, usoare, care nu il obosesc. Oboseala este unul dintre factorii care amplifica balbaiala.

–          Aveti grija ca mediul familial sa fie unul placut, relaxant. Agitatia, certurile si tensiunea il vor afecta. Ori se va inchide in el si nu va dori sa comunice, ori se va simti vinovat de tensiunea dintre parinti.

–          Cel mai important sfat este sa nu va lasati copilul sa fie influentat de parerea celor din jur.

Va rugam ca orice strategie sau exercitiu sa il adaptati nevoilor si problemelor copilului dumneavoastra. Apelati la un specialist pentru a evita ca balbaiala sa se prelungeasca si sa aiba efecte negative asupra personalitatii sale.

Sursa:

http://covorasulfermecat.ro/articole/item/58-cum-sa-reduc-balbaiala-copilului-meu.html

Advertisements
Anxietatea la copii si adolescenti, Pentru parinti

Fricile si anxietatea la persoanele cu Sindrom Williams: tehnici de interventie

Frica si anxietatea fac parte din dezvoltarea normala si sunt raspunsuri la stimuli (persoane, situatii, ganduri etc.) perceputi ca fiind periculosi. Asadar, sunt reactii adaptative care ne ajuta sa ne protejam de pericolele din jur.

Frica este o emotie negativa care apare in legatura cu obiecte/situatii specifice (”Mi-e frica de serpi.” sau ”Mi-e frica sa merg cu liftul.”). Frica persistenta in timp, irationala (pericolul perceput este mult mai mare decat pericolul real), care interfereaza semnificativ cu activitatea de zi cu zi a persoanei, producand distres major si reactii de evitare, se numeste fobie specifica. Fobiile necesita interventie de specialitate. Daca unui copil ii este frica de cainele Dingo pe care l-a vazut o data la gradina zoologica, dar frica nu se manifesta in viata lui de zi cu zi (pentru ca nu se intalneste des cu astfel de caini) si copilul isi poate desfasura activitatile sale zilnice in continuare, aceasta frica nu va constitui o problema si nu se va interveni asupra ei (Rapee si colab., 2009).

Anxietatea este o emotie negativa difuza care nu este declansata de un obiect sau o situatie specifica; apare in legatura cu situatii percepute ca fiind periculoase, necontrolabile si iminente. Ea este orientata spre viitor: nelinistea, grija excesiva ca mama nu se va intoarce dupa copil sa-l ia de la gradinita poate sta la baza crizelor emotionale pe care copilul le are dimineata, inainte sa plece la gradinita. Anxietatea este si functionala: grija in legatura cu un examen poate mobiliza un copil sa invete. Intensitatea grijii si gradul ei de rationalitate stabilesc adaptabilitatea reactiei (Rapee si colab., 2009).

Prevalenta anxietatii si a diferitelor frici este mai mare la copiii cu Sindrom Williams (SW) comparativ cu copiii cu dezvoltare normala. Pe baza interviurilor psihiatrice, peste 50% dintre copiii cu SW sunt caracterizati ca fiind ”foarte ingrijorati in legatura cu evenimente viitoare” si peste 90% au frici intense si persistente care produc anxietate (Dykens si co., 2001). Cu toate acestea, exista diferente individuale in ceea ce priveste intensitatea fricilor si reactiile; cu alte cuvinte, unii copii pot avea diferite griji, pot fi mai nelinistiti din fire, pe cand altii pot ajunge pana la fobii si atacuri de panica (Scheiber, 2000). Chiar daca apar inca din copilarie, aceste probleme se pot mentine si la varsta adulta (de exemplu, anxietate in legatura cu locul de munca sau cu initierea unei relatii romantice).

Copiii cu SW manifesta frica, anxietate fata de o gama variata de situatii: dezastre imaginare sau reale (siguranta proprie si a celor dragi), schimbari in programul zilnic, anumite animale, stimuli senzoriali (de exemplu, clopotele bisericii sau claxonul masinilor), sarcini motorii (mersul pe bicicleta), experientele noi si posibilitatea de a esua.

O categorie de tehnici utilizata pentru managementul anxietatii generalizate si a unor frici specifice poarta denumirea de tehnici de mediere verbala. Acestea sunt:
– reasigurarile;
– dramatizarea;
-explicatiile;
-auto-instructiunile.
Reasigurarile: prezenta unei persoane calme, de incredere, care sa ofere reasigurari copilului cu SW poate diminua intensitatea fricilor sau a ingrijorarilor. De exemplu, cand copilul se afla intr-un loc nefamiliar, pe care-l percepe ca fiind periculos, mama poate sa-i spuna ”Voi fi cu tine tot timpul si ne va fi bine.” sau copilul poate lua cu el un obiect (o jucarie) care il calmeaza. Este important sa nu reactionati exagerat la manifestarile copilului pentru a nu-i intari ideea lui ca situatia este periculoasa.
Dramatizarea: povestile, jocul de rol, jocul cu marionete pot fi utilizate pentru a pune in scena sau a dramatiza situatiile in care apare anxietatea. Dramatizarea repetata ajuta copilul sa inteleaga situatia si sa se habitueze (sa se obisnuiasca) cu ea. Daca copilului ii este frica sa mearga la doctor, este util sa asculte inainte povesti despre ce se intampla la o consultatie, sa se joace de-a doctorul (sau sa-i vada pe altii jucandu-se), sa asiste la o sceneta cu marionete despre vizita la medic sau chiar sa fie implicat in a spune/scrie o poveste despre dificultatea lui (cu propunere de solutii).
Explicatiile: lamurirea situatiei este uneori suficienta pentru a reduce teama. Copilului care ii este frica de furtuna i se poate explica la nivelul lui de intelegere de ce ploua, ce este tunetul, ce putem face cand tuna etc.
Auto-instructiunile: copiii cu SW care sunt capabili sa-si identifice si sa-si monitorizeze emotiile, pot sa-si construiasca niste propozitii de incurajare pe care sa le foloseasca atunci cand sunt intr-o situatie dificila (”Acum mi-e frica, dar stiu ca n-are de ce sa-mi fie frica. O sa treaca.” sau ”Rezista, mai este putin!” sau ”Am reusit. Bravo mie!”). Alti copii pot sa poarte in buzunar ”coping-card”, un cartonas pe care sunt scrise propozitii simple despre ce sa faca in situatia X, ce sa-si spuna in minte sau pe care sunt lipite poze cu actiunile, gandurile utile.

Mecanismele de control sunt si ele deosebit de folositoare cand copiii experientiaza distres emotional. Dintre acestea, aici, vom descrie:
– recompensele verbal-sociale;
– umorul;
– controlul mediului.
Recompensele verbal-sociale: incurajarile verbale, imbratisarile, zambetul sau pupicul promis ”dupa”, deseori motiveaza copilul sa infrunte frica.
Umorul este apreciat de persoanele cu SW. O gluma buna intr-o situatie anxiogena, evidentierea unui element amuzant din mediu, a unei absurditati sau ironizarea situatiei ajuta la scaderea tensiunii emotionale.
Controlul mediului: anxietatea este generata de ideea ca se va intampla ceva rau, pe care nu-l pot controla sau opri, ca atare, copilul are nevoie de predictibilitate in mediul sau. Aceasta se poate obtine prin crearea unui mediu stabil, organizat si a unui program vizual zilnic din care copilul sa-si dea seama ce urmeaza sa faca in ziua respectiva, care sunt locurile in care va merge. Cand urmeaza o calatorie mai lunga, este recomandabil sa i se povesteasca din timp copilului despre ea (unde vom merge, cu ce/cine vom calatori, ce facem acolo, pe cine vom vizita etc.) , sa i se ofere suport vizual (daca este cazul) si sa fie trecuta in programul saptamanal al copilului (ca sa vada cat timp mai este pana atunci si sa se poata pregati).

O alta categorie de tehnici care se pot folosi sunt tehnicile de reducere a stresului:
– tehnicile de relaxare;
– experientele pozitive.

Printre tehnicile de relaxare care sunt utile persoanelor cu SW se numara: meditatia (pentru unii adulti), tehnici de respiratie, repetarea unei propozitii linistitoare (poate fi si proverb sau citat), plimbarile, baile relaxante, ascultarea unor exercitii de relaxare sau a unor melodii linistitoare. De pilda, daca unui copil ii este foarte frica de motorul autobuzului cu care trebuie sa mearga zilnic, poate asculta la casti o melodie linistitoare pe parcursul calatoriei.
Uneori, cand o persoana cu SW (si nu numai) este anxioasa in legatura cu ceva, ajuta angajarea in activitati de rutina. Acestea sunt predictibile (au un inceput si un sfarsit clar), nu consuma multe resurse cognitive (pentru ca ele sunt ca un algoritm si au fost repetate anterior) si persoana are succes cand le desfasoara (perceperea succesului genereaza o stare de bine). Ca atare, astfel de experiente pozitive scad distresul emotional. Spre exemplu, daca un copil stie ca va fi dus la medic in acea zi (si nu-i place deloc), parintii pot sa-i permita inainte de plecare sa se joace un joc cunoscut, simplu (asamblare de puzzle), iar in sala de asteptare alta activitate placuta (sa se uite pe o carte preferata).

Pentru a depasi o frica dezadaptativa, este necesar ca persoana sa se confrunte la un moment dat cu obiectul fricii. Acest lucru se poate face in cadrul psihoterapiei, printr-un training de desensibilizare. Acesta presupune alternanta relaxarii cu expunerea graduala la situatia sau obiectul in legatura cu care copilul simte frica excesiva. Cel mai simplu exemplu este fobia de un animal (caine). Dupa ce se cunosc bine caracteristicile fobiei persoanei (ce tip de caini, locatiile, caine real vs. caine la televizor vs. caine in poze) si manifestarile copilului, acesta este invatat o tehnica de relaxare.
Expunerea se poate realiza si mental, cu ajutorul imageriei, insa doar pentru persoanele cu SW care isi pot imagina ceea ce le spune psihoterapeutul. Procedura este asemanatoare cu desensibilizarea descrisa anterior, cu deosebirea ca expunerea la caine se realizeaza in imaginar (imaginarea detaliata a unei situatii anume in care i-a fost foarte frica de caine). Imageria este o tehnica mai ”cognitiva”, de aceea, aplicabilitatea ei poate fi restransa la oamenii cu SW.

Desi unele tehnici pot fi aplicate de catre parinti cu usurinta, chiar intuitiv de cele mai multe ori, cand problemele persista este recomandabil ca strategia de interventie sa fie realizata impreuna cu un psiholog si/sau cu un psihiatru.

Bibliografie selectiva:

Dykens, E. M., Hodapp, R. M., Finucane, B. M. (2000). Genetics and mental retardation syndromes: A new look at behavior and interventions. Baltimore, MD: Paul H. Brookes.
Rapee R.M., Wignall A., Hudson J.L, Schniering C.A. (2009). Tratamentul anxietatii la copii si adolescenti. O abordare fundamentata stiintific. Editura ASCR: Cluj-Napoca.
Scheiber, B. (2000). Fulfilling dreams—Book 1. A handbook for parents of Williams syndrome children.Clawson, MI: Williams Syndrome Association.
Semel E., Rosner S.R. (2003). Understanding Williams Syndrome.Behavioral Patterns and Interventions. Capitolele 6 si 7. Lawrence Erlbaum Associates: New Jersey.

Puteti gasi acest articol si aici:

http://www.covorasulfermecat.ro/page.php?id=12&s1=58&s2=22

 

 

Anxietatea la copii si adolescenti, Pentru parinti

Sfaturi pentru parintii supraprotectivi

http://www.covorasulfermecat.ro/page.php?id=12&s1=58&s2=20

Copiii au o abilitate extraordinara de a prelua ingrijorarile si fricile parintilor, asa ca, daca va considerati un parinte supraprotectiv, incercati sa schimbati putin abordarea.

Urmatoarele sfaturi va pot ajuta:

–        Priviti situatia in ansamblul ei. Care este cel mai rau lucru care se poate intampla intr-o anumita situatie? Care este probabilitatea reala ca acel lucru sa se intample? In general, va veti da seama ca e foarte putin probabil ca acel scenariu din mintea dumneavoastra sa devina realitate. Frica dumneavoastra umbreste oportunitatile de invatare ale copilului? Daca da, atunci este necesar sa-l lasati sa-si asume singur anumite riscuri pentru a putea invata din propria lui experienta.

–        Invatati sa evaluati fiecare situatie pe loc, nu sa trageti o concluzie generala bazata pe o singura experienta neplacuta.

–        Consultati-va cu alti parinti care nu sunt supraprotectivi. Observati cum gandesc ei despre copiii lor si invatati din atitudinea lor.

–        Creati un mediu sigur pentru copil, atat cat se poate. Asigurati-va ca obiectele periculoase din casa nu sunt la indemana copilului (cutite, pile etc.); alegeti sa mergeti in parcuri curate si locuri de joaca prietenoase. Nu puteti controla fiecare miscare a copilului sau fiecare mediu, insa puteti selecta pe cele mai bune din ceea ce vi se ofera. Aceasta alegere va aduce un confort-acela de a alege ceea ce este mai bun pentru copil, in conditiile date.
–        Invatati copilul sa respecte cateva reguli de siguranta (sa se joace intr-un anumit spatiu, sa nu bage in gura obiecte de pe jos etc.). Nu puteti sa-l protejati de orice pericol de pe lumea aceasta, insa puteti sa-l invatati cum sa se protejeze de cateva lucruri esentiale.

–        Cunoasteti prietenii si parintii copiilor dvs. Permiteti altor copii sa vina la dvs. acasa si sa se joace cu copilul. Apoi, lasati copilul la altcineva acasa si incercati sa nu-l supravegheati permanent.

–        Daca va lasati copilul in grija altcuiva, asigurati-va ca i-ati explicat regulile de siguranta de baza si aveti incredere in acea persoana. Daca nu alegeti o persoana de incredere, nu veti putea fi linistit atunci cand sunteti departe de copil.

–        Atunci cand copilul incearca ceva nou, incurajati-l si lasati-l sa experientieze. Trebuie sa invete singur diferenta dintre ce-i place si ce nu-i place, dintre ce poate si ce nu poate sa faca.

–        Daca aveti un copil temator, ajutati-l sa faca fata cat mai independent fricilor lui, nu sa-l feriti de orice considera el ca este periculos. Evitarea continua a unor obiecte sau situatii in care ne este frica nu face decat sa intareasca frica si sa ne restranga aria de activitati si confort.

–        Atunci cand copilul se juleste in parc, incercati mai intai sa-l calmati si sa-i spuneti ca durerea va fi tot mai mica; abia apoi ocupati-va de julitura.

–        In situatii problematice pentru copil (nu gaseste o jucarie intr-o cutie), lasati copilul sa se straduiasca, nu-i oferiti solutia imediat. El trebuie sa invete sa persiste atunci cand intampina greutati.

–        Invatati copilul sa ceara ajutor atunci cand are nevoie. Nu anticipati mereu dorintele lui, lasati-l sa ceara si sa depuna efort pentru ceea ce-si doreste.

 

Mult succes! 🙂

 

Mai multe informatii in limba engleza, puteti gasi la:

http://tvoparents.tvo.org/article/tips-overprotective-parents

 

Aici aveti un mini-test cu privire la tendinta de a fi supraprotectiv (in limba engleza):

http://tvoparents.tvo.org/overprotective_quiz

Anxietatea la copii si adolescenti, Pentru parinti

Recomandari pentru parintii cu copii anxiosi

Anxietatea este cea mai des intalnita problema emotionala, atat la copii, cat si la adulti. Este important sa fie tratata inca de timpuriu, pentru a nu provoca dificultati semnificative in viata copilului: deteriorarea situatiei scolare, relatii sociale neadecvate, depresie etc. Aproape jumatate dintre copiii care au o tulburare de anxietate, continua sa aiba probleme din sfera anxietatii la varsta adulta.

Vestea buna este ca anxietatea poate fi diminuata, iar parintii joaca un rol important. Mai intai, este esential sa cunoasteti cateva informatii despre anxietate:

1.Anxietatea este, in general, o reactie normala: toti ne ingrijoram la un moment dat in legatura cu ceva. E firesc ca un copil sa se simta anxios inainte de un test.

2.Anxietatea nu reprezinta un pericol. Desi starea aceea de ingrijorare, tensiune este foarte neplacuta, ea descreste inevitabil.

3.Anxietatea este, in general, adaptativa. Ea ne ajuta sa ne mobilizam in fata pericolelor reale, ne motiveaza sa avem performante ridicate, sa fim vigilenti cand traversam strada etc. Fara ea, nu am supravietui.

Asadar, cand ii cerem copilului sa-si infrunte fricile, ii cerem, de fapt, sa-si inhibe un raspuns instinctual la pericol. De aceea este foarte greu!

Cand devine anxietatea o problema? Atunci cand copilul se ingrijoreaza excesiv in legatura cu situatii care nu reprezinta un pericol real. Ingrijorarea excesiva presupune:

–         ganduri negative cu privire la situatie;

–         sentimente neplacute (adesea frica);

–         reactii fiziologice specifice (batai puternice ale inimii, transpiratie, tensiune musculara, dureri de burta, senzatii de ameteala etc.);

–        reactii comportamentale specifice (evitarea locurilor/persoanelor/situatiilor in care copilul se simte rau).

 

Recomandari utile:

*Fiti un model adecvat pentru copil. Deseori, copiii cu probleme de anxietate sunt crescuti de parinti anxiosi si preiau modelul familial de ingrijorare si frica. Pentru a-l ajuta pe copil sa fie mai curajos si sa-si infrunte fricile, este necesar ca membrii familiei:

–  sa se comporte intr-o maniera calma;

– sa nu-l expuna pe copil la propriile lor ingrijorari (“Ce-o sa ne facem cu banii!?”, “Vai, tara asta se duce de rapa!”, “Ce ne facem la iarna daca se scumpeste intretinerea!?”etc.); este bine ca copilul sa stie ca unele lucruri nu sunt asa cum v-ati dori sa fie, insa folositi un ton calm in prezenta lui si incercati sa va detasati emotional de probleme;

– sa nu-i transmita tot felul de mesaje de pericol (“Sa inchizi usa cu cheia ca altfel ne fura hotii!”, “Sa iei note bune la scoala ca altfel ajungi cersetor pe strada!”, “Ai grija sa-ti legi sireturile ca altfel cazi si iti spargi capul!”, “Vai, ce subtire te-ai imbracat! O sa te imbolnavesti.”).

Daca in viata unui copil vulnerabil la anxietate predomina mesaje de pericol, ele nu vor face decat sa-i intareasca ingrijorarile. Consecintele neglijentelor pot fi explicate cu ajutorul regulilor care se aplica pentru toti oamenii: “Inchidem usa de fiecare data cand iesim, ok?”, “Oare ti-ai legat sireturile bine? Ia verifica.”, “Hm, in locul tau mi-as mai pune o haina pe mine, toamna ne imbracam mai gros.”. Aceste formulari nu dau impresia de pericol. Ca atare, ele nu intaresc anxietatea (raspunsul instinctual de aparare in caz de pericol).

sa nu se contagieze si familia de la ingrijorarile excesive ale copilului. Daca copilului ii este frica de ceva si va spune acest lucru, reactia dvs. trebuie sa fie una calma, calda si rationala: “ok, ti-e frica de testul de maine; inteleg asta, e firesc sa fim emotionati inainte de un test; te-ai pregatit pentru el? Bine, hai sa vedem ce te-ar ajuta sa te calmezi un pic.” Daca va ingrijorati si dvs. peste masura, copilul va crede ca este indreptatit sa simta asa…va privi testul ca pe un real pericol si i se va intari teama.

*Fiti empatic fata de sentimentele copilului, fara sa-i incurajati frica. Cand noua ne este frica de ceva si vine alta persoana sa ne spuna “Relaxeaza-te! Nu te mai ingrijora atata!”, ne relaxam? Nu prea….ca atare, nici pe copil nu-l ajuta sa-i spunem ca nu are de ce sa se ingrijoreze.

De ce? Pentru ca, pentru el, frica este reala, chiar daca pentru noi lucrurile nu stau asa. Este recomandabil sa validam sentimentele copilului (“Da, inteleg ca tie iti este frica. Stiu ca ti-e greu sa fii in starea aceasta.”) fara sa-i incurajam frica (“Inteleg ca ti-e greu sa fii in starea asta. Ce te-ar face sa te simti mai bine? Cum te-ai gandit sa reduci teama/ingrijorarea/frica?”).  In acest mod, il responsabilizam sa-si gaseasca singur solutii.

* Copiii cu anxietate tind sa caute repede ajutor in exterior si vor sa fie continuu reasigurati si sprijiniti. Ei trebuie sa invete ca pot sa va vorbeasca oricand despre temerile lor si ca veti fi mereu alaturi de ei, dar, in acelasi timp, ca ei sunt responsabili de reducerea ingrijorarilor. Orice incercare a copilului de a-si rezolva singur problemele trebuie  observata si laudata.

Incurajati independenta copilului. Lasati copilul sa faca anumite sarcini din casa singur, chiar daca nu le face asa bine cum v-ati dori. Dupa ce termina, laudati-l. Daca insista, de exemplu, sa-l ajutati la teme, stabiliti o regula prin care el sa-si faca temele intai singur si apoi sa ceara ajutor la acele puncte pe care nu le-a stiut.

Daca copilul refuza, aveti dreptul sa refuzati sa-l ajutati. In acest mod, va vedea ca este mai rau sa nu incerci si sa mergi cu tema nefacuta, decat sa incerci si sa gresesti (iar ulterior sa primesti ajutor).Regulile trebuie stabilite de comun acord, intr-o maniera amiabila, fara amenintari. Respectarea fiecarei reguli trebuie insotita de un premiu (o imbratisare, timp petrecut intr-o activitate placuta pentru copil, ceva dulce, mancarea preferata etc.). Nerespectarea unei reguli atrage dupa sine consecinte firesti negative (nu incerci sa faci tema, te vei duce cu ea nefacuta) sau retragerea de privilegii (nu-ti pui cartile in biblioteca, nu poti sa te duci sambata la mall).

*Realizati un echilibru intre activitati placute pentru copil si sarcini/teme. Este important ca copilul sa se implice in activitati placute pentru el, la care se pricepe sau la care poate sa castige. Sunt utile in mediul familial jocurile de grup:de exemplu, Monopoli. Copilul petrece timp cu familia si are sansa de a-si dezvolta spiritul de competitie.

Jocurile dinamice de echipa sunt iarasi o modalitate prin care copilul poate invata la ce este bun, crescandu-i astfel independenta si stima de sine: fotbal, volei, tenis, inot etc. Activitatile fizice anima copiii, inclusiv pe cei care sunt mai retrasi, iar echipa le da senzatia ca fac parte din ceva si ca au un scop de indeplinit.

 

Mult succes! :)